In tema con il sole assente vi propongo questa stupenda aria che invece di sole parla e di quiete dopo la tempesta. Proviene dal Perseo o dall’Andromeda di Vivaldi ed è una cantilena immobile e malinconica affidata al violino e alla voce del controtenore (all’epoca, ovviamente, del castrato). Un pezzo di bravura rarefatto e ambiguo, con un timbro penetrante che ipnotizza l’ascoltatore.
Questo è il testo italiano:
Sovente il sole
Risplende in cielo
Piu bello e vago
Se oscura nube
Gia l’offuscò.
E il mar tranquillo
Quasi senza onda
Talor si scorge,
Se ria procella
Pria lo turbò.
Vă propun această arie minunată care descrie liniştea după o furtună. Provine de la opera Perseu de Antonio Vivaldi, cel mai mare compozitor veneţian, şi este un cântec melancolic unde se amestecă melodia vioarei și vocea contratenorului (în original, bineînţeles, a castratului). Un moment plin de ambiguitate şi virtuozitate unde melodia, tipic italiană, ipnotizează pe ascultător ca într-un vis. Simplicitatea aparentă ascunde o civilizaţie muzicală foarte dezvoltată în Veneţia din secolul XIX-lea.
Acesta este textul original italian cu traducerea mea în limba română:
Des soarele
luceşte în cer
mai frumos, mai încântător,
dacă-l obscurase
întunecos nor.
şi fară valuri,
se arată
marea paşnică
dacă-o ascunse
groaznica furtună.
© Federico Donatiello
cantieridiparole 